Povestea Mayie
Câmpuri de lavandă, ferme certificate organic, fabrică de uleiuri esențiale, ape florale, uleiuri presate la rece, laborator de cosmetice naturale și organice, Mayie este proiectul nostru de suflet din Timișoara.
Haide să cunoști fondatorii
"Am început să experimentăm cu cultivarea lavandei in 2010. Am făcut tranziția de la munca de birou la inovarea în agricultură unde ne-am redescoperit ne noi înșine și unde am simțit legătura noastră cu natura ce ne înconjoară. Investind o cantitate impresionantă de timp, efort și bani în cercetare, rezultatele au apărut repede și în acest moment gestionăm trei proiecte foarte strâns legate: Rețeaua de Ferme Mayie, Mayie Procesare și Mayie Cosmetics. Pasiunea și amprenta noastră unică sunt prezente în fiecare produs Mayie." - Irina și Tudor Panait, fondatori Mayie
Valorile Mayie
Biocompatibilitate Naturală
Noi credem în faptul că organismul și pielea noastră s-au adaptat la ceea ce natura ne-a oferit în ultimii câteva mii de ani. Pentru că nu toate ingredientele naturale sunt benefice pentru pielea noastră, cercetarea noastră are o abordare holistică unde luăm în considerare utilizările istorice ale plantelor, metodele de extracție, rezultatele clinice și riscul de sensibilizare al pielii pe termen lung. Suntem mândri că putem spune despre ingredientele noastre că sunt naturale și biocompatibile.
Inovare
Cercetarea este cea mai de preț activitate din laboratorul nostru unde toată echipa este implicată. Avem firi curioase, întotdeauna căutăm noi metode de extracție, noi ingrediente, noi sisteme de livrare și noi rețete folosind tehnologii de ultimă generație. Scopul nostru este o piele sănătoasă, fără vârstă și cu un aspect natural.
Mediu Sustenabil
Fie că vorbim despre Ferma Mayie sau despre Rețeaua de Ferme Mayie, agricultura și culesul din flora spontană practicate de noi sunt complet organice, fără chimicale și fără supraexploatare. Folosim tehnologia noastră patentată în toate fermele noastre, ceea ce ne poziționează cu un pas înaintea reglementărilor internaționale pentru agricultura organică. Suntem mândri să știm că strănepoții noștri vor putea cultiva solurile din ferma noastră nemodificate și la fel de sănătoase cum sunt și astăzi.
Cruelty-Free
Respectăm natura și respectăm integralitatea tuturor speciilor de animale. Tehnologia de testare din laboratorul nostru ne permite să evităm orice tip de testare pe animale și totuși obținem rezultate foarte concludente. Mai mult, descurajăm orice activități de exploatare a animalelor în Rețeaua de Ferme Mayie.
Așa a Început Totul
Prima încercare de a cultiva lavandă a Irinei și a lui Tudor
Primul rând de lavandă pe care l-au plantat cu mâna lor, complet manual. Totul a pornit lângă rezervația naturală Pișchia dintre dealurile Lipovei și Timișoara.
Fiind înconjurată de vulcani noroioși, izvoare de apă minerală și natură sălbatică, viitoarea Fermă Mayie a încept să se formeze.
Primul câmp înflorit de lavandă
Acești ani au reprezentat începutul cercetării avansate în tehnologii de extracție de substanțe naturale practicate de Tudor. Extracția de uleiuri esențiale, extracția de hidrolate naturale și concentrarea lor, extracția de uleiuri presate la rece și de micro particule vegetale ocupă și astăzi o parte însemnată din activitatea zilnică a lui Tudor.
Uleiul de Lavandă Mayie, care ulterior a devenit reprezentativ pentru noi, a fost dezvoltat pentru prima dată în acest an împreună cu prima noastră metodă de extracție de Apă de Lavandă.
De la scară mică la scară mare
După câțiva ani de extracție de ingrediente naturale la scară mică și după o multitudine de lecții învățate, a venit primul pas către o distilerie industrială. Acesta este primul an în care am început să adunăm material vegetal din rețeaua de ferme pe care am început s-o construim anii precedenți. Astăzi această rețea se numește Rețeaua de Ferme Mayie.
Toate materialele procesate erau vândute vrac, inclusiv Uleiul de Lavandă.
Primele rețete cosmetice
Primele rețete de bază au fost lansate pe piața de cosmetice naturale din România și un feedback foarte pozitiv a fost adunat de la clienți. În acel moment, factorul disruptiv de pe piață a fost metoda unică de a extrage ingredientele Mayie. Dat fiind succesul ingredientelor în sine, am continuat cercetarea în zona extractelor naturale pentru că acesta este și astăzi un factor care ne diferențiază pe piață.
Rețeta curentă de TONER Pentru Ten Sensibil este una dintre primele rețete create în această perioadă.
Rețete cosmetice avansate
Timpul investit anii precedenți în cercetare de rețete 100% naturale și inovative a început să dea rezultate. Primul ser anti-aging avansat Mayie, Melissa Youth, a fost lansat.